Comuna Nicoale Bălcescu are nevoie de copii şi tineri sănătoşi, puternici, iar pentru asta trebuie să îi încurajăm să facă sport.

Prin înfiinţarea Clubului Sportiv Nicolae Bălcescu vrem că creăm condiţii decente pentru ca toţi copiii şi tinerii din Bălcescu şi Dorobanţu să poată practica într-un mediu autorizat şi sigur sporturile pe care le îndrăgesc.

Clubul sportiv va fi multi-disciplinar, şi va cuprinde secţii de fotbal, Taekwondo, tenis de masă, handbal, rugby.

Clubul sportiv se va afla sub umbrela Consiliul Local, care va aloca fonduri pentru ca sportul în mod organizat, şi de ce nu înclinat spre performanţă, să devină atractiv pentru copiii şi tinerii din comuna noastră. Ştiţi foarte bine că avem o campionă, Ştefania Nacu, care a fost recent transferată de Federaţia de Taekwondo la Bucureşti pentru a face pasul spre marea performanţă. Ca ea poate fi oricare dintre copiii noştri.

Clubul Sportiv va prelua şi echipa de fotbal Recolta Nicolae Bălcescu.

Costurile pentru infiintarea si functionarea clubului vor fi suportate din buget, nu vor fi impovaratoare pentru comuna, dar trebuie să ne gandim inainte de toate ca investim in copiii nostri si in sanatatea lor.

Odată cu infiintarea clubului vom avea premisele sa obtinem finantare pentru construirea unei Sali de sport omologate pentru competitii oficiale.